exigent | Simonne Chirilă

Exigența produce pasiune

24 iul. 2015 4 comentarii

Calitatea principală a unui profesor este pasiunea, însă nu este suficient să fii pasionat de un lucru, mai trebuie să te și dedici lui, doar atunci vei realiza ceva măreț. Asta face domnul profesor Ciprian Mânzu, face viața studenților mai frumoasă. Ne făcea să zâmbim la fiecare curs, ne expunea informațiile în așa fel încât ele păreau foarte simple, deși sistematica fanerogamelor este subiectul.

Plăcerea cu care acest profesor preda și te determina să continui studiatul acasă nu-ți permitea să nu faci lucrul respectiv. Îmi aduc aminte cu plăcere de fiecare curs la care am participat, cursul de Sistematica Fanerogamelor din primul semestru. Mai bine spus, a fost un mod plăcut de a începe Anul II de facultate, cu un astfel de profesor.

Mai mult

Imagine by Simonne Chirilă

ianuarie 2020
L	M	M	J	V	S	D
« nov.
	1	2	3	4	5
6	7	8	9	10	11	12
13	14	15	16	17	18	19
20	21	22	23	24	25	26
27	28	29	30	31

Motto-uri Simonne’s

Nu stiu ce fac, dar continui sa o fac fara oprire

Daca ai nevoie de o mana de ajutor, poti gasi una la capatul bratului tau.

Daca faci mereu ceea ce iti place, cel putin o persoana este multumita.

Daca respecti toate regulile, pierzi toata distractia.

Daca vrei sa schimbi atitudini, incepe cu o schimbare in comportament. Katharine Hepburn

Dar nu uita: Fiecare suflet are o muzica, a sa, pe care nu o poti schimba.

Nu sunt cu nimic mai bun decât tine. Nu sunt mai frumos decât tine. Nu sunt mai bogat decât tine.
Încerc doar sa fiu mai conştient.

Tot ce e frumos, bun și de folos trebuie răspândit.

Un om de succes este acela care poate construi o fundatie cu caramizile pe care altii le arunca in el.

Nu merge inaintea mea, s-ar putea sa nu te urmez / Nu merge in spatele meu, s-ar putea sa nu
conduc / Mergi langa mine si fii prietenul meu.

Prefer jumătatea goală a paharului dacă cealaltă jumătate e plină cu venin.

De regulă, oamenii îți cred aproape orice bazaconie când ești Cineva și îți ignoră fiecare adevăr
când ești un Oricare.

Oricâte cetățenii ar căpăta un om, caracterul are același pașaport.

Dacă stai prea mult pe scaun nu mai sta și pe gânduri: aleargă!

Sunt omul schimbărilor de când mă știu. De când mă știu sunt, iată, neschimbată.

Visul începe cu un profesor care crede în tine.

Încruntarea și zâmbetul desenează deopotrivă riduri, doar privitul în gol nu lasă urme.

Să alergi la deal nu e nici greu nici imposibil, dar cu siguranță nu durează prea mult.

Dacă stai prea mult pe scaun nu mai sta și pe gânduri: aleargă!

Planificarea e cu adevărat bună când se aplică ideilor spontane.

Să nu plătești pentru ea, să o lași să se întâmple, să mulțumești fără să ceri – aceasta ar trebui să
fie credința.

Raiul, dacă există, atunci e aici pe pământ, nu în promisiuni.

Dacă nu ai deja un copac preferat înseamnă că n-ai umblat destul.

Când un începător are impresia că știe cu ce se mănâncă un sport de care tocmai s-a apucat, se duce la un concurs.

Zilele încep târziu în noapte.
Cu cât te adâncești mai mult în tine cu atât te poți minți mai bine până la adânci bătrâneți.

Nu cred în schimbare, ci în a scoate tot ce-i mai bun din ceea ce deja sunt, din ceea ce fac să se întâmple.

În viață nu există un echilibru între ce primești, ce dai și ce ți se ia, dar sigur sigur vine ziua când nu va conta cât ai dat de bună voie.

Cu liniștea te obișnuiești repede și îi găsești negreșit defecte.

Frazele care ne stăruie-n minte știu ele ce știu…

Pe munte nimic nu se uită, poveștile reînvie și se construiesc unele din altele ca niște munți ai amintirilor.

Când stai mereu la mila celui cu grăunțele atunci așteaptă-te și la ziua tăierii.

Liber cu adevărat e doar anonimul complet.

Muntele, când îl cobor înspre câmpie îi urc (deja) dorul.

Mă privesc ca-n oglindă în omul care reușește cel mai mult pe lumea asta să mă încarce cu energie negativă… și mă tot uit și caut să mă uit pentru că de fiecare dată pierd mai puțină energie pozitivă ca data trecută.

Încruntarea și zâmbetul desenează deopotrivă riduri, doar privitul în gol nu lasă urme…

N-am plecat niciodată de-Acasă, doar m-am împrumutat o vreme altor locuri.

Mută o floare din junglă în tundră și cu toată grija ta va muri.

Toată lumea are impresia că citește printre rânduri chiar și atunci când nu citește rândurile…

Dor de-o frunză de fag – iată de ce n-am trecut prin viață constatând un anotimp și așteptându-l pe următorul!

Sufletul își are propriile portițe, pe unele intrăm noi, pe altele evadează el..

Oamenii prețuiesc tot mai puțin ceea ce primesc cu adevărat gratuit.

Eu nu pozez fotografii și nici nu fotografiez poze.
Eu salvez poveștile din care fac parte chiar și pentru o milisecundă.

Dorul e un privilegiu al celor care au cunoscut Frumosul. Sau Libertatea. Sau Fericirea.

Ceea ce azi alegi pentru confortul în gândire va face ca mâine să fii sătul de minciună, dar deja incapabil de a mai suporta sinceritatea, fie și în cele mai mici doze.

Fericirea e un caine fidel ce-aleargă după stăpână-su ocupat mai mereu cu altele.

Fericirea are de cele mai multe ori o viață de câine.

Nicicând nu ajung mai obosită acasă ca atunci când n-am „văzut” nimic în drumul meu.

Adesea încep a scrie despre locuri și sfârșesc scriind despre oameni – că de-aceea e lume și nu muzeu.

Când e ger cumplit aud pietrele cum mă roagă să le las în casă. Când mi-e frig lăuntric, toate pietrele tac.

Am o slăbiciune pentru trenuri, dar și timpul are o slăbiciune pentru ele.

Când ești înghețat pe dinăuntru te sfarmi mai ușor.

Cred în existența unei Îndoieli Necesare când ai de clădit un vis.
Să fie doar una și să poată fi copleșită din când în când.

E greu să rămâi copil, să rămâi tânăr de unul singur; ai nevoie de prieteni, de cei asemeni ție, care să te înțeleagă, să te însoțească și mai ales, să te zgândăre taman atunci când îți vine a sta locului.

Prietenia: poți plânge de unul singur într-o casă plină de prieteni sau nu poți fi singur nici chiar la capătul lumii simțindu-le grija.

Sufletul vibrează după propriile legi, nu după strădania omului.

Adevărul e cel mai adesea o povară sau o armă, dar aproape nicicând o bucurie…

Femeia îndrăgostită devine măsura bărbatului de lângă ea.

Urmând un vis mă simt cineva, în lipsa lui… un oricare.

Când nu mai duci grija drumului iți mai rămân doar gândurile…

Cu cât îmi e mai dragă singurătatea cu atât mai puțin îmi e de folos.

Toamna e o poveste oriunde e cel puțin un copac căruia îi cad frunzele…

Inima deschisă îndrăgostirii nu cunoaște vârstă. Doar pasiune.

Naivi nu sunt cei care cred minciuni (aceia sunt dezinformații), naivi sunt cei care speră că pot ridica un zid în calea minciunilor.

Poveștile au acest dar nemaipomenit de a păstra magia lui CE și de-a da uitării întâmplarea lui CUM.

Când nu-ți place ce ești, amintește-ți de ce ești iubit.

Spus de un prieten drag același banc vechi te face să râzi de fiecare dată.
sau
Un banc bun te face să râzi o dată, poveștile prietenilor de fiecare dată.

Sunt un grăunte naiv ce nu caută pământul potrivit şi nu aşteaptă ploaia potrivită pentru a da naştere unei tulpini. Cu toate astea, gândul că floarea s-ar ofili înainte de vreme sau că rodul n-ar da în copt nu mai e deloc naiv.

Iubesc când că mi se așează gândurile
unele
sub
altele
ca-ntr-o poezie.

Chipul libertății moderne: ai voie să spui, să scrii, să bei, să fumezi, să prizezi, să iubești un el, o ea, să crezi, să nu crezi, să protestezi, să te vinzi, să cumperi un drept, să deții o armă etc. Ești liber, dar între niște granițe precum un punct așezat pe un segment între A și B, un punct ce nu va intui poate niciodată conștiința dreptei.

De regulă, oamenii îți cred aproape orice bazaconie când ești Cineva și îți ignoră fiecare adevăr când ești un Oricare.

Când cuvântul tău nu vinde, nu amuză, nu hrănește un orgoliu, nu naște o polemică sau nu rezolvă una, atunci e un cuvânt neînțeles de cei care pun preț pe cuvinte doar la propriu.

Dacă vrei să te iert, adu-mi flori de câmp, dacă nu, te voi ierta oricum, însă nu știu când…

În momente de vulnerabilitate mulți ne oferă sprijin, dar puțini ne înțeleg și așteaptă împreună cu noi să se facă lumină…
…nu-mi trebuiesc tărâmuri noi spre a fi fericită în lumea mea.

Iubirile nebune sunt cele care nu devin niciodată confortabile, așezate. Ele sunt nebune tocmai pentru că mistuie tot și încheie cu ele însele.

Iubesc Carpații și pentru că am tânjit la ei mult timp și pentru că atunci când i-am cunoscut nu mi-au înșelat așteptările.

Perfecțiunea e negrul în care s-a picurat un strop de alb.
(inspirată de mulatrele din Montreal)

Sunt o pesimista care speră.

Simțirea e chestie de inimă, stimulul ei e chestie de minte, dar de undeva trebuie și stimulul ăsta să se inspire…

Chiar dacă multe dintre ele se pierd pe drum pentru că le numim generic “vise“, în realitate ne definesc mai bine decât lucrurile pe care sfârșim a le face zi de zi…

Când zidurile poartă povești, omul stă în loc și le ascultă. Dacă ceea ce zidim nu are o poveste atunci nici măcar noi nu vom sta în loc spre a ne ”contempla” zidirea.

indiferent de ce ridică omul pe pământ, ce-i al cerului al cerului rămâne – cerul tot al cerului este

Fii sincer când vine vorba de subiecte delicate și o să superi o grămadă de oameni

Am plecat de-atâtea ori de-acasă încât mi-am ridicat una în suflet

Când ne moare o speranță spunem c-am avut un vis frumos.
Când ne moare un vis credem că speranța moare totuși ultima.

Omul e o fabrică de amăgiri ambalate în recipiente care-ți iau ochii.

Pe cât sunt de modești și rezervați cei ce critică constructiv pe atât sunt de “generoși” cei ce doar critică.

Om anost, om fără rost. Omului searbăd îi zac zilele lungite pe canapea.

Omul așteaptă să vină primăvara și să-i intre în suflet, iar primăvara se miră că omului îi trebuie un calendar pentru asta.

Până la o vârstă înveți fără să-ți pui prea multe întrebări, apoi nu mai poți învăța decât punând întrebări și plăcându-ți răspunsurile.

Uneori pierdem enorm din esenţa lucrurilor pentru că folosim cuvintele nepotrivite, cuvintele care irosesc din bogaţia lucrului, faptului, omului numit…

În excesele sale de bunătate spre a-şi creşte stima de sine, omul reuşeşte de cele mai multe să facă mai mult rău decât bine.

Cu toţii ştim că nu cârcotaşilor li se ridică în cele din urmă statui, dar cârcotaşii dărâmă în sufletul celui ce creează statuile ridicate de o mie de păreri sincere.

Iată un exerciţiu eliberator: să apreciezi obiectiv un om dincolo de propria-ţi antipatie.demonii

Ceea ce primim în viaţă prin intermediul iubirii e ceea ce rămâne, e singura avuţie sufletească pe care o strângem de-a lungul timpului şi poate că cel mai bun lucru pe care îl putem face e să iubim viaţa însăşi.

Dacă nu ar fi demonii n-aș duce lupte, n-aș culege bucurie din victorii și învățăminte din înfrângeri.

Demonii interiori nu dorm niciodată, ei așteaptă în falsă ațipire momentul lor perfect al căderii noastre.

Lucrurile n-au cum să meargă bine când nepriceputul are ambiţie şi priceputul lene.

Pe cât e de omenească uitarea pe atât de inuman mă simt uitând.

Fericirea de a nu da satisfacție propriului orgoliu e un mod pe cât de simplu pe atât de greu de a cunoaște cine suntem cu adevărat.

Omul care este iubit şi care iubeşte la rândul său poartă mereu cu sine povara omului ce poate răni.

Grădinarul dedicat muncii sale e însăşi floarea cea rară şi preţioasă din grădina sa. Asemenea, orice om devotat meseriei sale.

Răbdarea în viaţă, în dragoste, în muncă, în simţire e singurul nostru mod de-a câştiga Timp.

Unii dintre cei mai neîncrezători în puterea (socială a) protestului sunt cei care n-au luat niciodată parte la unul.

Sufletul doare pe termen lung, bucuria cum vine, aşa pleacă…
Îmi plac toate pădurile, dar mai ales acelea din care se-nalţă munţii.

Sunt un om optimist, dar nu într-atât încât să cred că “îngerul păzitor” funţionează non-stop…

Dacă ţi se repetă de prea multe ori “nu se poate” şi ajungi şi tu să crezi, întreabă-te dacă asculţi pe cine trebuie.

Imi displace Pierderea, mă înspăimântă Moartea şi mă devastează Pieirea. Când ceva piere, piere. Verbul ăsta e îngrozitor.

Comoditatea ne va omorî înaintea progresului şi cam tot ce se face în numele progresului e de fapt, în numele comodităţii.

Bicicleta nu înseamnă involuţia unei societăţi, ci maturizarea ei.

Într-o lume în care mulţi se bat cu pumnii în piept, adevăraţii curajoşi sunt de-a dreptul timizi.

De fiecare dată când mă fascinează viaţa altora şi cad în păcatul lui “eu de ce nu?”, îmi amintesc că n-am făcut nimic azi pentru viaţa mea.

Unii oameni au nevoie să-şi exerseze zâmbetul pentru a nu uita că el există.

Ne manifestăm foarte rar trăirile interioare exact aşa cum sunt ele, iar atunci când renunţăm la bariere, momentele devin cu adevărat intense şi pentru noi şi pentru cei care ne sunt martori.

Pentru mine scrisul e ca o timiditate tratată pe jumătate: mă exprim suficient pentru alţii şi total nemulţumitor pentru mine.

Un maraton este o experienţă unică, o descoperire sinceră a sinelui în momente când trupul e o simplă unealtă.

Toamna e singurul anotimp cu adevărat sincer. (cunoaşte-mă toamna!)

Emoţiile şi furia sunt cele care ne definesc când sentimentele sau locurile sau oamenii din jur n-o mai pot face.

În apropierea unui maraton trăiesc un fel de emoţii pe care nimic altceva nu mi le dă.

Să fii emoţionat e o bucurie – asta înseamnă că lucrurile pe care le faci nu au devenit o rutină.

Când laşi natura să-ţi intre în suflet descoperi că nu-l ai destul de mare…

Cum nu toţi oamenii sunt de bună credinţă, trebuie să fie o cale de mijloc prin care să poţi da celor care ştiu să primească şi să poţi vinde celor care ar prefera să fure.

Deciziile slabe au nevoie de un om puternic care să le îndure urmările.
Deciziile puternice au nevoie de un om firav care să le dea valoare.

Deciziile curajoase au nevoie de un om îndrăgostit.
Restul deciziilor sunt doar compromisuri între minte şi principii.

Sunt omul care mai mereu se regăseşte pe sine în singurătate, dar care se desăvârşeşte alături de prieteni.

A admira lumea de pe bicicletă înseamnă a trăi aceea viteza în care timpul iţi aparţine.

Cu bicicleta ajungi acolo unde piciorul merge prea încet, iar maşina prea repede.

În faţa celui mai evlavios om pe care l-am putut cunoaşte am înţeles de ce sfinţenia sălăşuieşte atât de rar printre oameni: suntem născuţi cu păcatul dispreţului.

Cu cât sunt mai singură pe malul ei, cu atât marea e mai mult decât o întindere nesfârşită de ape.

Marea e oglinda în care nu mă văd, dar în care mă pot asculta tăcând.

Parafrazând un proverb românesc (“înţeleptul îşi face iarna car şi vara sanie”): înţeleptul adună la tinereţe fapte spre a avea la bătrâneţe amintiri.

Excelez în tristeţe, dar nu şi în pesimism, mi-e prieten entuziasmul şi mi-e dragă naivitatea, mă înclin frumuseţii pure şi privesc cu îndrăzneală dispreţul şi toate acestea pentru că a trăi înseamnă să ai cel puţin un cuvânt de spus, o faptă cu care să începi şi o luptă pe care să o duci la capăt.

Să trăim cu oamenii dragi de parcă fiecare zi ar fi ultima, iar cu omul iubit de parcă fiecare zi ar fi prima.

Soarele poate fi banal de unul singur pe întinsul cerului, dar devine fascinant printre nori.

Când tot ceea ce oamenii aşteaptă de la noi este să ne urmăm chemările interioare, atunci aceşti oameni se numesc prieteni.

Fiecare e dator să spere, nimic nu e bătut în cuie. Uneori facem prea puţin, alteori prea mult,

Bucuriile sunt unice, iar găsirea lor nasc în fiecare dintre noi tot felul de căutări. Bănuim că dacă am lua locul unu ne-am bucura ca acela care ajunge pe locul unu.

Mirajul există, tentaţia există, dar calea noastră de urmat e unică şi e la fel de frumoasă ca a oricărui altuia dintre noi. Şi indiferent de loc, bucuria noastră ar trebui să fie cea mai frumoasă, ca o haină ce ni se potriveşte perfect.

Femeile, cu cât plâng mai mult cu-atât iubesc mai puţin.

Timpul îmi demonstrează cel mai adesea că oamenii sunt exact cum obişnuiesc să afirme că n-ar fi. In definitiv, e poate uman şi firesc să fie aşa dacă şi-ar mai şi recunoaşte propriile vorbe din trecut.

Ştiu să renunţ, dar renunţ mai întotdeauna pe calea cea grea.

Omul copt e ca tija unei păpădii după ce i-a zburat tot puful: neatrăgător, dar nicidecum firav.

E curios să simţi cum tocmai îndoiala îţi face iubirea mai puternică.

Diferenţa dintre a da un lucru şi a-l dărui este aceea că dăruind ne dorim ca povestea lui să meargă mai departe.

Când scrii, trebuie să te reinventezi de fiecare dată în aşa fel încât ţie însuţi să-ţi devii curios.

Uneori aşteptările devin anotimpuri.

Soarele rasare şi pentru cei care privesc spre vest.
Întristează-te cu entuziasm şi bucură-te printre întristari, astfel vei trăi mereu sentimente autentice chiar şi în clipele banale.

Tocmai vorbele rămase nespuse sunt greu de uitat…

Unii văd iarna ca pe un anotimp, alţii ca pe o stare. Pe primii căldura îi mai poate salva.

Dacă n-aş şti că undeva în imperiul alb al zăpezii sunt oameni care suferă de frig şi izolare, viscolul m-ar fascina iremediabil.

Dincolo de orice zid este o poveste nespusă.
Uneori guşti doar o felie şi habar n-ai că face parte dintr-un TO(r)T.

Oamenii nu se schimbă, ci doar, uneori, își educă ipocrizia.

Blogul poate fi una dintre invenţiile secolului nostru cele mai dedicate sufletului. Rânduri ale clipei de azi scrise pentru omul de mâine – o adevărată comoară. Aţi putea spune că la fel de bine poţi scrie doar pentru tine, însă atunci când scrii pentru a împărtăşi cu alţii, deschizi portiţe despre care nici tu n-aveai habar.

Nostalgia e sentimentul de tristețe care amintește că nu există un tărâm al lucrurilor pierdute, ci doar oameni care au primit și nu au dat mai departe.

După o vreme, toate pasiunile se sting, numai veșnic-îndrăgostiții își poartă neobosiți blestemul.

Câteodată, ne lăsăm atât de prinși în vraja numărătorilor inverse!

Cum nu pot sta în fața ta să-mi mărturisesc iubirea, prefer să nu știi cât de multă e…

Departe de casă, ochiul își caută alinarea în ceea ce vede, mintea în ceea ce descoperă, sufletul în ceea ce nu simte…

Nu există apă tulbure pe care o prietenie adevărată să n-o poată limpezi.

Chiar şi în cea mai neagră zi există momente frumoase pe care le ignorăm din tendinţa umană de a cuantifica şi nu de a preţui.

O piatră ținută în palmă e ca o poveste de la începutul lumii. Dar sunt atât de multe pietre încât poveștile nu se mai aud…

Am observat cu tristeţe că mulţi oameni se plictisesc dacă le spui de mai multe ori la rând: ce apus, ce soare, ce culori… Şi nici măcar nu şi-au ridicat privirea să privească într-acolo.

Simt că am scris ceva valoros când mă surprinde propriul text de fiecare dată când îl recitesc.
Lucru ce se poate aplica și la fapte. În cazul meu. În al vostru?

Acasă ne e acolo unde ne e sufletul, unde ne sunt stelele, visele, luptele. Şi pentru că omul e uneori propriul său fiu rătăcitor, călătoriile iniţiatice şi cele de întoarcere sunt cele care ajung să ne definească. Un om neplecat de acasă niciodată e un om sterp.

Viaţa e mult prea scurtă pentru a ne-o trăi în propria umbră.

Viziunea e ca un fluture ce îţi zboară în jur şi tu nici măcar nu ţi-l imaginezi în palmă.

Ordinea lucrurilor e naturală.

Organizarea e însă omenească şi se deprinde. Tot de la oameni.

Fericirea scrie o telegramă, drama un roman.
Drama scrie un roman, lipsa ei abia dacă stoarce o nuvelă.

Natura nu m-a întristat sau mâhnit niciodată; îi pot înţelege oricând toanele, mofturile, excesele, chiar şi cruzimea. Un singur lucru îmi scapă mai mereu: omul. Şi omul e tot al naturii sau cel puţin… era.

Fiecare om are în el energii nebănuite de pe care puţini reuşesc să şteargă praful.

Cel ce nu lasă nimic în urmă e ca un izvor ce seacă înainte de a săpa un defileu. Nimeni nu va şti că a existat vreodată.

Când urechile aud vai de mintea ce nu le-ascultă!

Un lucru simplu însoţit de trăirea cuvenită nu poate fi banal.

Focul încearcă să ardă tot ce îi dai să ardă.

Îmi cunosc atât de bine slăbiciunile încât le știe toată lumea.

Dispreţul urmăreşte, pândeşte, încolţeşte, desconsideră, judecă, sancţionează, condamnă, anulează, defăimează, nu respectă, nu iartă. Dispreţul e un sentiment despre care nu ştii cum e cu adevărat până nu eşti dispreţuit de către cineva, cu atât mai mult cu cât motivele îţi sunt necunoscute.

Lupta cu nelupta şi împăcarea cu neacceptarea – iată soarta măştii ce nu poate vedea chipul pe care-l ascunde.

Am două medalii acasă de la cele două maratoane la care am trecut linia de sosire. La ele privesc cel mai des şi-mi dau seama că între sufletul ce-mi aleargă şi trupul ce caută confort, arbitrul îmi cere un tribut mârşav…

Nu poţi păstra pereţii albi într-o cameră cu geamurile sparte.

A păstra aparenţele e o artă în ochii celui care nu e în stare.

Eroii nu mor niciodată, dar toţi ceilalţi, da.

Moştenirea e sortită pieirii când urmaşii o pot împărţi.

Mi s-a spus de multe ori “nu fă un anume lucru!” de către oameni ce astăzi exact pe acela îl fac.

Îi blamăm pe cei ce sunt în stare de compromisuri, dar nu recunoaştem nimic din cum le trăim

Iubirea şi fericirea nu vin deodată decât la cei care le confundă cu ataşamentul şi/sau mulţumirea.

Bucuria e însă singurul lucru pe care putem şti sigur dacă l-am trăit cu adevărat.

Timpul e de-a dreptul nesuferit când îţi cerne adevăraţii prieteni.

Singurătatea miroase a vechi, dar nu miroase deloc străin.

Nu duce la nimic bun să ţinem întrebările doar pentru noi.

Copiii se bucură de dude fără să se gândească la murdăria de după. Oamenii mari preferă să-şi înfrâneze o poftă nevinovată decât să mai fie copii pentru o clipă.

Amânarea e unul dintre cei mai mari duşmani pentru că ne mănâncă din cea mai mare resursă: timpul!

Emoţiile puternice spun foarte multe despre noi înşine, mai ales despre lucrurile pe care de

Cu cât faci mai puţin pentru visele tale, cu atât dezamăgirile cresc.

Ia-mi totul şi voi fi omul puternic, dă-mi totul şi voi fi un om oarecare.

Nimic nu poate deschide mai frumos o zi decât un zâmbet de copil.

Sinceritatea celui care vorbeşte trădează trăirile celui care ascultă.

Cele mai puternice ambiţii sunt cele ascunse.

Când îi judecăm pe alţii considerăm că noi deja am învăţat din greşelile trecutului sau că nu le vom înfăptui vreodată în viitor.

Dacă ştiu să joc intru-n horă, dacă tot am intrat în horă joc, dacă am intrat în horă fără să ştiu juca, atunci mă aştept la orice.

În vremuri grele am cerut ajutorul prietenilor, în vremuri bune îl cer pe-al lui Dumnezeu.

Vine o vreme când scoţi la iveală lucrurile ce altădată se ascundeau la capătul celălalt al fiinţei tale.

Iubirea măsoara distanţa până la capătul lumii şi nu pune la socoteală şi drumul întors.

Cu cât lumea se uniformizează cu atât uniforma devine mai ieftină.

Dragostea neîmpărtăşită e ca o floare crescută în umbra pădurii.

Pământul îi e mai mereu umed, câteodată o atinge şi soarele, dar nu ajunge să înflorească niciodată.

Pe cei mai mulţi dintre aceia care le ştiu pe toate şi ţin neapărat să aibă dreptate, îi găseşti stând pe margine.

Sunt cu adevărat femeie abia atunci când alung din mine tot ce e recunoscut a fi femeiesc.

Sunt momente in care ne pierdem si momente cand ne regasim, cand pierdem si cand gasim, cand ne pierdem si suntem gasiti…

Apariţia unei dureri noi surprinde, reapariţia uneia vechi… sperie.
Uneori adevărul doare pentru că trebuie înfruntat mai devreme decât a fost amânat.

Căderea în păcat e umană, dar devine diabolică când dimensiunea păcatului nu se mai opreşte

Frumuseţea trebuie să fie aproape de extrem ca să ne inspire, urâtul e suficient să ne atingă câtuşi de puţin…

Oricat de multe v-as povesti, intotdeauna va ramane ceva… nespus.

E o mare diferenta intre vizitatori si cititori, dar ca sa ii ai pe ultimii, trebuie sa-i inviti pe primii.

Cu cât gândesc mai negativ cu atât dezvolt mai multe teorii despre gândirea pozitivă.

Am cunoscut o pasăre într-o colivie. După ce am eliberat-o, doar rănile o mai făceau să se întoarcă.

Un întemnițat va iubi mâna ce-l cuprinde printre gratii nu pentru omul de la capătul ei ci pentru ceea ce reprezintă: legătura cu libertatea.

Răbdarea şi nemişcarea fac din timp un duşman şi din orice amărât de gând, un prieten.

Când uit prea uşor îmi fac griji pentru minte, când uit prea greu mă tem pentru inimă.

De fiecare dată când în sfârşit renunţ la cei care au renunţat la mine, aflu că am făcut-o prea târziu.

even if you have a good address, the sun is not always a good postman…

Norocul chior are palma tare grea. Cu puţină minte îl simţi ca pe un fulg, altfel… ce pe-o usturime.

Tot norocul are un mare cusur: vine neanunţat.

Nu te învaţă în nici o şcoală cum se numără perii albi…

Am un mare defect: sunt veşnicul sclav al grabei cu care fac unele lucruri şi al indolenţei cu care nu le fac pe toate celelalte.

Echilibrul nu dispare când închizi ochii.

Şi dacă totul se plăteşte, atunci trăim pe măsura a cât putem plăti. Diferenţa dintre viaţă şi bani este că în viaţă nu ştii niciodată adevărata rată a dobânzii.

Orice râu învolburat de munte îşi găseşte liniştea odată ajuns în câmpie, dar continuă să curgă căci nu zbuciumul îi poartă povestea mai departe, ci izvorul.

Cred ca viata ne rezerva lucrurile dorite abia dupa ce incetam sa ni le mai dorim manati si de orgoliu. Cred ca ne vrea un pic mai maturi si mai cumpatati inainte de a ni le da. Sau poate doar, nu vrea sa le irosim cu satisfactia noastra, are nevoie si de pretuire.

Ploua frumos, frunzele cad frumos, soarele moare frumos si totusi ochii mintii risipesc atat de usor toamna…
(inspirată de o scriere a lui Călin Hera) E destul de greu sa vedem ceea ce ochii copiilor vad. Ar insemna ca atunci cand stam pe malul marii sa uitam ca stim sa inotam si sa ne bucuram de castelul de nisip ce tine piept valurilor ca de singura forma de a inainta in mare…

Întotdeauna rămâne ceva când iei totul cu tine.

De cele mai multe ori insotesc articolele de imagini – ale mele.
Mai rar reusesc si cate-o fotografie. Imi place sa cred ca povestea din ele e mai importanta decat aparatul, dar nu si decat omul care-l tine. Imi place omul care fotografiaza.
Fotografia e o stare in sine.

Îmi plac furtunile iscate ziua că simţi întunericul adus odată cu ele.

Omul alearga mai mereu de unul singur, doar pasii alearga uneori impreuna.

Sunt ceea ce sunt: un alergator de cursa lunga.

Suport greu cruzimea adevarului cand nu vine insotit de-o mangaiere.

Azi am văzut două chestii faine: culoarea sângelui meu de-a lungul unui furtunaş şi imaginea unui rinichi aproape perfect umbrită de nişte raze negre – propriile coaste.

În lipsa viselor aştept înserările şi detest dimineţile…

Oamenii frumosi sunt ca florile ascunse in iarba… nu vor atrage niciodata atentia de pe vreo taraba.

Îmi plac furtunile şi mai ales geamurile care se închid bine.

Sunt un copil mare, ma pot juca si fara jucarii. Asa ca nu-mi poti lua jucariile, dar imi poti umbri bucuria…

Rasfoind blogul am reusit sa ma auto-surprind, dar si sa realizez cat de uitata de mine insumi sunt. Ma intreb cate ganduri si momente ale vietilor noastre raman undeva, de unde nici o arhiva nu le mai poate aduce inapoi…

Din seria putul gandirii ar fi plin de n-ar da pe-afara: ce pare simplu, nu poate fi presupus complicat.

Intunericul nu stramba tulpina indreptata spre lumina, ci ii aminteste de adevaratul sens al cresterii.

Cand sunt trista si privesc in gol nu-mi pun si ochelarii…

Se spune ca granitul “scuipa” pitoanele afara, ca o forma de protest a muntelui fata de cataratori, ce cauta a-l stapani…

Poate ca Dragostea e singura ce poate gasi fisuri in Moarte si-o poate pitona spre a fi stapanita…
Ca un incepator in ale cataratului
ce sunt va pot spune ca abia acum incep sa ma accept/iubesc cu adevarat…

A nu te mai simti bolnav nu inseamna a te simti vindecat.

Lucrurile bune vin, insa trebuie sa le pastram un loc liber la masa Rabdarii.

O enigma nu vine nicioadata singura, dar nici cu eticheta.

Suntem singuri pe lume. Orice alta simtire este un adevar convenabil.

Nu-l schimba umbra pe cel umbrit, ci propria alegere între lumina si întuneric.

La adapostul noptii mârâitul fioros nu are nici o legatura cu dragalasenia de peste zi. (aviz iubitorilor de animale care nu merg seara dupa 10 pe strada!)

Daca am flori proaspete, nu tin vaza ascunsa in debara!

De când am casa mea, simt ca pot rataci în voie…

Daca primavara m-ar putea vindeca de toate, m-as îmbolnavi pe veci de ea…

Ma tem de putine lucruri, dar cel mai mult de obsesii…

Cand nu poti, nu stii sau nu ai cu ce esti cel mai adesea dat la o parte de cei care pot, stiu sau au cu ce… Egoismul e o trasatura umana comuna si pe care n-o reneg nici in cazul meu…

Acolo unde lucrurile se intampla mereu la fel, trebuie sa fii atent de fiecare data.

Dupa atatia ani de viata inca mai sper ca primavara sa nu-mi imbatraneasca si sufletul.

Vine o clipa cand lucrurile imaginate se intampla. Atunci afli cu adevarat ca drumul a fost cel care a contat.

Ratusca cea urata traieste zilnic iluzia ca se va transforma in lebada.

Nu i-a spus nimeni ca s-a facut mare deja.

Mai important decat ceea ce ne dorim sa fim maine, e cine suntem azi.

Cateodata totul se petrece doar in mintea mea. Ma mir totusi ca realitatea e atat de neinspirata sa se ia dupa mine.

Pe o oala ce da-n clocot, nu lasa capacul s-o acopere ermetic.

Timpul are un mare defect: nu poate fi amanat.

E la fel de important a incepe prea devreme cu a renunta prea tarziu, a nu incepe prea tarziu cu a nu renunta prea devreme, a astepta luarea unei decizii cu a decide sa astepti.

Lucrurile simple trebuiesc uneori explicate greu spre a fi apreciate la adevarata lor valoare.

Nu toate zilele bune se cunosc de dimineata.

Spuneam candva, pe-aici pe undeva prin blog, cate ceva despre fericire:

Fericirea se ridica si pleaca pana in zori.

Fericirea are doar cinci ziduri.
Cam pesimista, dar nu departe de adevar. Parerea mea despre fericire Azi?
Fericirea e doar o etapa, nu e Varful.

Poti sa ai sens, dar sa nu fii pe inteles.

Marturisesc sincer: nu-mi gasesc prezentul! Si nu l-am pierdut ca pe-o manusa in Ceahlau ci am luat doua trecuturi identice ca manusile din mall. Cum frigul si soarele dau o combinatie letala, ma apuc de tricotat.

Timpul nu ne face favoruri, dar se face ca ne uita din cand in cand.

Am nevoie de trei cani de vin fiert, de o soba calda si un aer tare de munte ca sa pot dormi nemiscata 13 ore. Fara conditiile de mai sus, as putea dormi maxim.

Mi-am amintit si-am mai inteles o data de ce Mesterul Manole a recunoscut sincer ca mai poate face oricand o alta manastire mai frumoasa. Si nu e vorba de talent sau resurse spirituale ci doar de un adevar simplu: cand simti mult, poti mult; cand stii mult, poti si mai mult.

Cand pui o intrebare nu te astepta doar la raspunsul celuilalt, ci si la intrebarile lui.

In vino veritas, DAR aurea mediocritas… Cave ne cadas!

Ce e mai rau: sa ai o cheie in mana, dar sa nu stii nimic despre usa sau sa stai in fata usii fara sa ai cheia??!

E uimitor cum adapostul unei clipe de frumos face cat palatul clipelor ce doar trec.

DOI stalpi sunt suficienti pentru a sustine o punte, dar asta nu o face neaparat… traversabila.

Imi place sa cred ca privesc lumea in roz macar la propriu… doar ca ce e mult exista dincolo de culoarea unei lentile.

Munca elibereaza? Da, doar daca e ceva de eliberat…

Uneori minciuna e din plastilina si capata forma adevarului de cate ori e nevoie de el. Numai ca si plastilina asta se risipeste putin cate putin trecand dintr-o palma intr-alta si adevarul se subtiaza scapand printre degete.

Dincolo de frumusetea unei clipe e frumusetea sufletului care stie s-o pretuiasca. (inspirata de o noapte a lui Calin Hera)

Cand astfaltul te arde… inseamna ca n-ai parasit Orasul. (un gand mai vechi ramas nepublicat)

Ascult de dimineata…
“How many roads must a man walk down
Before you call him a man?

Viata inseamna uneori un pas curajos inainte pe o punte ingusta de stanca inghetata ce singura separa prapastia din stanga de cea din dreapta, cand fiecare decizie pe care o iei e menita sa nu te rupa in doua si sa-ti aminteasca ca esti intreg de unul singur.

Exista motive pentru care dimineata e cel mai frumos moment al zilei. Intre timp ma chinuieste somnul si moleseala, scaunul imi pare tare, a doua cafea se anunta iminenta, ochii ma roaga sa le promit ceva pentru care sa merite sa ramana deschisi, pana si aceste randuri le scriu greu de parca acum descopar tastele, iar degetele cantaresc enorm din moment ce fiecare miscare a lor o resimt in tot corpul. Si cu toate acestea, e o dimineata frumoasa

Accept mai usor ideea ca exista invidie decat faptul ca cei incoltiti de ea pot fi dintre cei buni.
de Dimineata priveam spre Apus si Soarele imi zambea din toate ferestrele ce priveau spre Rasarit.

Daca banii pot aduce fericirea in vreun fel, atunci ma bucur ca eu am aflat CUM si mai ales CAT: nu MULT, ci DESTUL.

Am multe vise. Unul dintre ele ar fi sa locuiesc la munte si sa scriu jurnalele privind muntele pe fereastra…

Eu imi implinesc visele chiar si in mijlocul iernii cand ma voi juca in nisipul imaginar de pe plaja pustie urmarindu-ti pasii…

M-ai lasat sa te invat stangacii mei primi pasi cand tu ii stiai deja.

Un simplu vals al fluturilor mi-a spus toate acestea. M-ai lasat sa traiesc bucuria de a darui.

Cel mai mare rau pe care i-l poti face cuiva e sa-l tii incatusat. Si mai ales atunci cand Omul esti
chiar TU.

“Degeaba stapanesti tu lumea, daca nu poti iubi o femeie”
(Ovidiu Scridon)

Fraza zilei de azi am primit-o dintr-o picatura de apa…
“- Eu pot sa zbor?
– Nu stiu, ai incercat?”

E o dimineata frumoasa!

Sa trimitem mai intai zambetul la culcare, astfel se va trezi primul.

Ploaia n-ar mai fi la fel de frumoasa daca as astepta-o sub umbrela.

un Gand mai vechi:
Cand stai in vitrina printre manechine ai toate sansele sa fii confundat cu unul dintre ele.

Tangoul nu e doar un dans, iar tu, tu care vibrezi, nu esti doar un spectator. Ii stii pasii si nu te intreba de unde-i stii. Daca intelegi despre ce vorbesc atunci ma vei intelege spunand: tangoul e un dans pe viata si pe moarte si nici nu m-ai vazut dansand…

Un rasarit neobisnuit intr-o zi oarecare si Soarele iti spune:
– Dimineata aceasta a mea te infioara si te mira de-atata frumusete si am doar cateva miliarde de ani de cand rasar de fiecare data altfel! N-as putea astepta ceva in schimb de la tine, dar te-as putea ruga sa nu te mai plangi de rutina…

Mi-e dor de munte. Mi-e dor de alb.

Copilul din noi nu trebuie ascuns, instruit, cumintit ci trebuie lasat sa se joace.

Stiu ca viata mea va fi alta, nu o compar cu “bine” ci cu “altfel”, dar nu ma grabesc spre ea. Vreau sa apreciez cum se cuvine clipele pe care azi le traiesc.

Tarziu in noapte, nimic nu se compara cateodata cu un vin vechi. Aroma simpla de butoi, linistea din pahar, culoarea lui rosu inchis, un vin sec, puternic, despre care tata mi-a zis sa nu cumva sa-l fierb caci il voi risipi. Inchin, pentru mine doar, de data asta…

Timpul nu trece niciodata degeaba…

Pentru a cunoaste râul trebuie sa mergi atat in aval cat si in amonte.

Am vrut sa incep a scrie punand titlul “Singura pe munte”, dar as fi mintit si-as fi tradat cararile ce mi s-au intins line sub picioare, turnurile de piatra ce m-au vegheat, padurile ce m-au adapostit, ursul ce m-a mormait cu furie si mi-a amintit la timp ca eu sunt intrusul… In imensitatea aceea, in punctul de unde se vedeau toate de jur imprejur… eram doar EU. Nu ma impartaseam cu nimeni. In stransoarea dinauntrul meu… ma regaseam singura cu mine. Dar cu norii si cu soarele vedeam cum se apropie si se revarsa asupra mea EL… sufletu-mi se intorcea acasa!

Incet, incet voi trece muntii.

Unii nu stiu sa inchida usa dupa ei nici daca le lipesti eticheta sau le-o legi de picior. Altii nu stiu sa o deschida nici daca le-o trantesti de nas. Noi, astia care ne pricepem la usi, stim cand sa le deschidem ca sa aerisim si cand sa le inchidem ca sa pastram caldura.

nu stiu sa spun “au”… sunt prea dezamagita ca sa pot, sunt prea dezamagita ca sa mai vreau. de-asta ma vindec fara pansament si ma vindec prost. si daca ma vindec prost sunt si mai fragila la urmatoarea cadere. si daca e sa cad, o fac din toata inima pentru ca iubesc zborul si indraznesc sa-l zbor.

DAR cum mi-a spus un prieten: “sfarsitul nu-i aici”…

Imi voi goli inima de bataile ei surde. Sper sa mai ramana cateva.

Orice oras incepe cu o gara. Si se poate termina cu o mie de trenuri catre oriunde.

Brazii pot infrunta atatea ierni, dar uneori pierd in lupta cu lichenii…

Imi doresc sa-mi rezolv problemele nu construind de fiecare data solutiile de la zero, caramida cu caramida, ci folosind si bucatile de zid pe care le am deja si pentru care imi lipseste de cele mai multe ori doar liantul.

Cum sa se numeasca un fulg de nea meet the sun??!

Imi place sa alerg desculta. Dati-mi o carare de campie moale printre doua lanuri de floarea soarelui! Dati-mi un deal curbat bland spre apus! Dati-mi o poteca umbrita prin padure! N-aveti? Atunci o sa le spun talpilor sa viseze la pamantul de sub astfalt.

Sunt zile in care te simti ca un tort bun in fata cuiva care-a mancat deja prea mult.

‘Singurătatea miroase a vechi, dar nu miroase deloc străin.’
“viata ca si o scara te urca si te coboara.cand o iei de Jos ajungi Sus,dar cand o iei de Sus ajungi Jos”

Pădurile – cum împart ele fiecărui copac un strop din taina tuturor.

Cel ce zboară are aripile dinainte pregătite

Îmi pare mai rău de toți anii pe care i-am petrecut judecându-mă, decât de anii în care am greșit.

Mulți pe plantație, puțini liberi…

Nu-s străzi destule să rătăcești ce nu poți spune.

Se spune să nu trăiești din amintiri, dar eu cred că ar trebui să ne „fabricăm” atât de multe amintiri încât, la nevoie, să putem trăi din ele

Imparitatea rețelei sociale: reușitele sunt pentru toți, dezamăgirile doar pentru tine.

Atâta vreme cât exista cineva pe care-l putem ajuta, cu banul, cu vorba bună, cu priceperea, nu suntem săraci.

Toți avem opinii, dar asta nu înseamnă că ele se bazează pe informații corecte.

Copilăria e când mergi pe câmp pe de-a dreptul. Viața de adult începe când cauți să urmezi potecile, drumurile.

Viața e prea scurtă pentru a ajunge la maturitate emoțională în mai multe rânduri…

Culorile imaginației sunt cele care dau viață poveștilor în alb și negru.

Pierderea capacității de a-ți făuri visuri e ireversibilă. Iar cât încă le avem, avem impresia că se vor ține singure după noi pentru când va fi timp și loc. Visul are nevoie de lesă.

In iubire nu cred ca exista om care sa nu fi plans cel putin odata si sa considere ca viata nu are sens fara persoana iubita. Am cunoscut barbati foarte duri cazuti in genunchi ca niste milogi in fata femeilor iubite si am cunoscut femei care si- au distrus intreaga viata din cauza unui barbat ce nu le-a raspuns iubirii.

La capitolul bani de cate ori noi toti nu ne-am trezit fara resurse ca sa putem sa ne indeplinim dorintele. Care dintre noi nu a avut zile in care a mers pe strada cu capul plecat si umerii grei de povara unor datorii, sau a unor lipsuri si suferinte materiale care ne-au dat un gust amar.

In privinta sanatatii, de cate ori nu ne-a umilit viata si ne-a aratat cat de fragili, muritori si neinsemnati suntem ori luandu-ne sanatatea ori luand-o cuiva drag noua.

Social, iti duci aminte macar odata cand te-ai simtit umilit, rusinat sau parasit de chiar prietenii tai? Cand ai simtit ca nu ai deloc valoare si nu ai ce sa oferi celor din jur?

Ei bine, viata are multe cai sa te loveasca insa tu trebuie sa induri.

Trebuie sa induri pentru ca dupa multe lovituri chiar si viata va obosi pentru o clipa iar daca tu inca esti acolo te poti ridica pentru a-ti lua revansa.

Intarit de toate loviturile acuma ai pielea mai groasa, atentia mai ascutita, loviturile tale au forta, dorinta ta de a trai este maxima si stii ca nu mai exista cale de dat inapoi.

Incepi sa lovesti viata inapoi ranjind cu bucurie ca desi ai primit multe lovituri poti si tu sa dai cateva inapoi.

Daca ai indurat bine loviturile vietii ai invatat suficient pentru ca acum sa fii mai bun, mai puternic si mai pregatit ca oricand sa iei inapoi ceea ce este al tau.

Bucuria de a trai o viata exact asa cum iti doresti!

Iar cand viata va fi in corzi si esti pregatit sa ii dai lovitura finala ai o revelatie.

Viata nu a vrut defapt decat sa iti fie mentor, antrenor si ghid.

A stiut ca ce nu te omoara te va face mai puternic si ca doar lovindu-te si incoltindu-te te va face sa dai tot ce ai mai bun in tine.
Si acum uita-te la tine!
O fiinta mai frumoasa, mai puternica si mai pregatita ca oricand sa faca fata oricaror provocari.
Acum ai trecut examenul vietii iar viata iti ofera toate bogatiile ei pe care le-ai castigat prin meritul tau.

Vreau sa te rog astazi sa induri orice suferinta iti arunca viata in cale.

Nu este deloc usor sa iti pastrezi un spirit optimist cand aproape toate necazurile se abat asupra ta.
Insa vreau sa stii ca la capatul tuturor suferintelor vei renaste ca pasarea Phoenix din propria cenusa si vei arata lumii intregi ca esti o personalitate alfa.
Si vreau sa stii ca in lupta ta vei fi niciodata singur.
Eu sunt aici si lupt cot la cot cu tine.
Si nu am sa opresc nicio clipa pana cand nu vom face impreuna din lumea asta locul in care meritam sa traim, sau vom muri incercand.
Pe asta poti sa te bazezi.
Vreau sa stii ca te iubesc si in lupta ta vad toate luptele mele pentru ca la final suntem una si aceeasi.

Oameni aruncati intr-o lume scaldata de flacari cu optiunea de a reusi sau a muri incercand.

Despre mine e atât de uşor să vorbesc, pentru că EU, uneori, sunt o femeie complicat de simplă  şi, alteori, simplu de complicată!

Ceea ce trăiești nu este ceea ce ți se întâmplă; este ceea ce faci cu ceea ce ți se întâmplă.” – Aldous Huxley

Tu nu ai un suflet. Tu ești un suflet. Tu ai un corp.” – C. S. Lewis
Ești un suflet care are un corp. Ca om, ești în primul rând energie, iar după aceea orice altceva. Tot ceea ce există este energie, la fel și tu. Înțelege că nu ești un corp căruia la naștere i s-a dat un suflet. Ești un suflet, căruia la naștere i s-a dat un corp.

In viata vei intalni permanent oameni noi.
Unii te vor testa, unii te vor folosi, iar unii te vor invata.
Dar cei mai importanti sunt aceia care scot ce-i mai bun din tine.
Si doar acestia merita pastrati!

Nu-i încerca să-i judeci pe cei din jur, nu încerca să le ghidezi viaţa după propriile tale principii, nu le fura zambetul cu capriciile tale..Lasă-i să-şi trăiasca propria viaţă, propriile vise!

Solitudinea este preţul evoluţiei

Ceea ce spunem despre ceilalti spune multe despre noi. Tocmai de aceea, poate cel mai indicat lucru pe care il putem face este sa renuntam sa mai avem pareri sau sa ne mai dam cu parerea.

„Numai oamenii care suferă realmente sînt capabili de conţinuturi autentice şi de o infinită seriozitate. Ceilalţi sînt născuţi pentru graţie, armonie, iubire şi dans.” (E Cioran)

O viata traita din inima si nu din minte este o viata care schimba judecata cu compasiunea.

Scopul vieții este SĂ NE ÎMPLINIM DESTINUL ÎN GENERAȚIA ȘI ÎN LOCURILE PRIN CARE TRECEM ÎN VIAȚĂ. SĂ FIM FERICIȚI ȘI SĂ CONTRIBUIM LA BINELE ȘI FERICIREA ALTORA.

„Pasiunea separa extraordinarul de banal”…imi place cum suna.

Vremurile tulburi cer oameni limpezi.

N-ar fi nevoie să fim puternici de n-am iubi vulnerabilul…

Viitorul se fură întotdeauna azi.

„Cuvintele unui om beat reprezinta gandurile unui om lucid..”

Proverb chinezesc: „Mai bine sa fii prost 5 minute daca pui o intrebare , decat sa ramai prost toata viata daca n-o faci….!!!”