Oamenii care sunt sortiţi să se întâlnească, se întâlnesc


descărcare

,,Oamenii care sunt sortiţi să se întâlnească, se întâlnesc. Nu contează cât fug unul de altul. Nu contează cât refuză să se vadă. Şi nu contează ce alte planuri au ei cu alţi oameni. La momentul potrivit, aceşti oameni se vor întâlni. Şi se vor iubi. Viaţa găseşte cele mai încurcate căi pentru a ne conduce în braţele oamenilor potriviţi…

De cele mai multe ori întâi ne lasă în suflete oamenii nepotriviţi, ca să-i plângem, să le ducem dorul. Se asigură că în acest fel vom putea zâmbi frumos şi sincer alături de oamenii care ne merită şi pe care, la rândul nostru, îi merităm…”

Imagine

Să-mi fac curățenie în amintiri?


c1f4a76aa6fa7bc69bc56025218bb4a1

,,Să-mi fac curățenie în amintiri? Nu cred că aș putea sa arunc vreuna.Fiecare amintire e importantă pentru mine, e parte din viața mea, și fiecare clipă, zi ori an ce a trecut nu vreau să le pierd. Dacă a fost bine, îmi amintesc zâmbind, dacă nu ,ce mai contează câteva lacrimi in plus? Amintirile sunt voloroase .Am muncit mult pentru fiecare dintre ele…”

Imagine

Dupa o vreme


21345679809

” După o vreme, învățăm să fim selectivi nu doar cu oamenii, ci și cu amintirile noastre. Și nu ne mai încărcăm memoria cu frustrări și neîmpliniri. Dimpotrivă, în bagajul de dus spre viitor, păstrăm doar acele lucruri de care ne amintim cu drag… „

Imagine

Nu se poate


1

Dacă ţi se repetă de prea multe ori “nu se poate” şi ajungi şi tu să crezi, întreabă-te dacă asculţi pe cine trebuie.

Imagine

Omul si primavara


catple_wallpapers_1849

Omul așteaptă să vină primăvara și să-i intre în suflet, iar primăvara se miră că omului îi trebuie un calendar pentru asta.

Imagine

Previous Older Entries

Social

Crambe tataria

Democraţia e plantă plăpândă. N-o striviţi! Ajutaţi-o să înflorească.

Poteci Însorite

Munte, Excursii, Drumeții, Faună și Floră, Sfaturi Utile, MTB, Orașe și Sate

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

condimentepentruviata

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise." (Eleanor Roosevelt)

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Nicoleta Chirila

"Frica este ceea ce te oprește… curajul este cel care te face să continui."

Toate trec

... si toate vor fi amintiri!

Crezi în Tine

Trăiește prezentul cu lecțiile învățate în trecut și cu un ochi aruncat în viitor!

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

ORIZONT ALTERNATIV

cultura, atitudine civica, informatie

peterlengyel

despre oameni si natura

EuGeniuZ's Blog

Enjoy the world!

%d blogeri au apreciat asta: