PROFESORUL


auhoraatra-tumblr-com_-1080x608

de Paulo Freire

O analiză atentă a relației profesor-elev la orice nivel – fie în interiorul, fie în afara școlii – relevă caracterul ei fundamental narativ. Această relație presupune un Subiect narator (profesorul) și obiecte răbdătoare și ascultătoare (elevii). Conținutul, fie că e vorba de valori sau de dimensiuni empirice ale realității, tinde să devină lipsit de viață și să se anchilozeze în timpul procesului narativ. Educația suferă de rău de narațiune.

Profesorul vorbește despre realitate ca și cum aceasta ar fi imobilă, compartimentată și previzibilă. Sau divaghează pe subiecte complet străine de experiențele de viață a studenților. Obiectivul său este acela de a-i „umple” pe elevi cu conținuturile narațiunii sale, conținuturi care sunt rupte de realitate, scoase din totalitatea care le-a generat și care le-ar putea da o însemnătate. Cuvintele sunt golite de concretețea lor și devin o prolixitate alienată și alienantă.

Astfel, caracteristica evidentă a acestui tip de educație narativă o reprezintă sonoritatea cuvintelor, nu puterea lor de a transforma. „Patru ori patru egal șaișpe, capitala statului Pará este Belém.” Studentul înregistrează, memorează și repetă aceste propoziții fără să-și dea seama ce înseamnă cu adevărat patru ori patru sau ce reprezintă conceptul de „capitală” din afirmația „capitala statului Pará este Belém”, adică ceea ce reprezintă orașul Belém pentru statul Pará și ce reprezintă statul Pará pentru Brazilia.

Narațiunea (cu profesorul în poziția naratorului) îi determină pe elevi să memoreze mecanic conținutul narat. Mai mult, îi transformă în „containere”, în „recipiente” care să fie „umplute” de profesor. Cu cât umple mai mult recipientele, cu atât e mai bun ca profesor; cu cât mai ușor se lasă umplute recipientele, cu atât sunt mai buni ca elevi.

Educația devine astfel un act de depunere în care elevii sunt depozitele, iar profesorul deponentul. În loc să comunice, profesorul emite comunicate și face depuneri pe care elevii le primesc răbdători, le memorează și le repetă. Acesta este conceptul de „educație de tip bancar”, care permite elevilor un orizont de acțiune ce se limitează la recepționarea, umplerea și stocarea depozitelor. E adevărat că au oportunitatea de a deveni colecționari sau arhivari ai lucrurilor pe care le stochează. Însă în ultimă instanță, oamenii înșiși sunt cei care sunt catalogați si arhivați de către lipsa de creativitate, de transformare și de cunoaștere din acest sistem prost conceput, cel puțin. Căci în afara cercetării, în afara praxisului, indivizii nu pot deveni cu adevărat oameni. Cunoașterea apare doar în urma invențiilor și a reinventărilor, prin cercetarea neobosită, nerăbdătoare și plină de speranță pe care oamenii o realizează în lume și împreună cu lumea.

În educația de tip bancar, cunoașterea este un dar oferit de către cei ce se consideră cunoscători celor despre care consideră că nu știu nimic. Proiectarea unei ignoranțe absolute asupra celorlalți – o caracteristică a ideologiei oprimării – neagă educația și cunoașterea ca procese ale cercetării. Profesorul se prezintă în fața elevilor săi ca opusul lor necesar; calificându-le ignoranța ca absolută, el își justifică propria existență. Elevii, la rândul lor, alienați precum sclavul din dialectica hegeliană, își acceptă ignoranța ca justificatoare pentru existența profesorului, însă spre deosebire de sclav, nu află niciodată că ei sunt de fapt cei care educă profesorul.

Pe de altă parte, rațiunea de a fi a educației libertare constă în efortul făcut în direcția reconcilierii. Educația trebuie să înceapă cu soluția la contradicția profesor-elev, prin reconcilierea celor doi poli ai contradicției în așa fel încât ambii să fie în același timp și profesori, si elevi.

Această soluție nu se află (și nici nu se poate afla) în educația de tip bancar. Din contră, acest tip de educație susține și chiar stimulează contradicția prin următoarele atitudini și practici care reflectă societatea opresivă:

a)      Profesorul predă, elevi sunt învățați;

b)      Profesorul știe totul, elevii nu știu nimic;

c)      Profesorul are idei, elevii au ideile pe care le are profesorul despre ei;

d)     Profesorul vorbește, elevii ascultă – supuși;

e)      Profesorul disciplinează, elevii sunt disciplinați;

f)       Profesorul alege și își pune în practică alegerea, elevii se conformează;

g)      Profesorul acționează, elevii au iluzia că acționează și ei, prin profesor;

h)      Profesorul alege programa școlară, elevii (fără să fie consultați) se adaptează la ea;

i)        Profesorul face confuzie între autoritatea cunoașterii și propria autoritate profesională, pe care o opune libertății elevilor;

j)        Profesorul este Subiectul procesului de învățare, elevii sunt simple obiecte;

Nu surprinde faptul că educația de tip bancar îi consideră pe oameni ființe adaptabile și administrabile. Cu cât elevi lucrează mai mult la stocarea depozitelor care le sunt încredințate, cu atât își dezvoltă mai puțin conștiința critică ce ar rezulta din intervenția lor în lume ca transformatori ai celei lumi. Cu cât mai mult acceptă rolul pasiv care le este impus, cu atât tind mai mult să se adapteze la lume așa cum e și la modul fragmentat de a privi realitatea care e depozitat în ei.

Capacitatea educației de tip bancar de a minimiza sau anula puterea creativă a elevilor și de a le stimula credulitatea sevește intereselor opresorilor, care nu țin nici la expunerea modului în care funcționează lumea, nici la transformarea ei. Opresorii se folosesc de „umanitarism” pentru a menține o situație avantajoasă. Ei reacționează aproape instinctual împotriva oricărui experiment educațional care stimulează capacitățile critice și care nu se mulțumește cu o abordare parțială a realității, ci caută întotdeauna legăturile care unesc problemele una de cealaltă.

Astfel, interesul opresorilor este de fapt „schimbarea conștiinței celor oprimați, nu a situației care îi oprimă”;[1] căci cu cât mai mult vor fi cei oprimați convinși să se adapteze la această situație, cu atât mai ușor pot fi dominați. Pentru a-și atinge acest scop, opresorii folosesc educația de tip bancar împreună cu un aparat instituțional paternalist de acțiune socială în cadrul căruia cei oprimați sunt catalogați eufemistic ca „beneficiari de ajutor social”. Aceștia sunt tratați individual, ca persoane marginale ce deviază de la configurația generală a unei societăți „bune, organizate și echitabile”. Cei oprimați sunt priviți ca o patologie a unei societăți sănătoase, care astfel trebuie să-i îndrepte pe acești „incompetenți și leneși” schimbându-le mentalitatea. Acești marginali trebuie „integrați”, „încorporați” în societatea sănătoasă pe care au „abandonat-o”.

Cu toate astea, adevărul este că cei oprimați nu sunt „marginali”; ei nu sunt oameni care trăiesc „în afara” societății, ci au fost dintotdeauna înăuntrul ei – al structurii care i-a transformat în „ființe pentru alții”. Soluția nu este ca ei să fie „integrați” în această structură oprimantă, ci ca structura să fie transformată în așa fel încât ei să poată deveni „ființe pentru ei înșiși”. Sigur că o astfel de transformare ar submina scopurile opresorilor; de-aici și utilizarea conceptului bancar de educație cu scopul de a evita amenințarea pe care ar reprezenta-o niște elevi cu conștiință critică (conscientização).[2]

Abordarea de tip bancar a educației nu le va propune niciodată elevilor să abordeze în mod critic realitatea. În schimb, va trata probleme esențiale precum sublinierea importanței faptului că Roger a oferit iarbă iepurelui, și nu caprei. „Umanismul” abordării de tip bancar camuflează efortul de a transforma bărbați și femei în automate – ceea ce reprezintă tocmai negarea vocației lor ontologice de a se desăvârși ca oameni.

Traducerea din limba engleza: Marius Bogdan Tudor

Reclame

Imagine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Social

Crambe tataria

Democraţia e plantă plăpândă. N-o striviţi! Ajutaţi-o să înflorească.

Poteci Însorite

Munte, Excursii, Drumeții, Faună și Floră, Sfaturi Utile, MTB, Orașe și Sate

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

condimentepentruviata

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise." (Eleanor Roosevelt)

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Nicoleta Chirila

"Frica este ceea ce te oprește… curajul este cel care te face să continui."

Toate trec

... si toate vor fi amintiri!

Crezi în Tine

Trăiește prezentul cu lecțiile învățate în trecut și cu un ochi aruncat în viitor!

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

ORIZONT ALTERNATIV

cultura, atitudine civica, informatie

peterlengyel

despre oameni si natura

EuGeniuZ's Blog

Enjoy the world!

%d blogeri au apreciat asta: