Suferinţa


timpul

“Multe traditii spirituale vorbesc de trei credinte de baza care ne tin legati de roata suferintelor: tendinta de a respinge ce e dificil sau dureros; tendinta de a ne crampona de ceva solid pentru confort si siguranta si tendinta de a ne desensibiliza, ca sa nu fim nevoiti sa traim placerea si durerea, pierderea si castigul.”

– John Welwood –

Pe cînd durerea pare inevitabilă, suferinţa e opţională

Viaţa este mişcare. Mişcarea înseamnă căutare. Prin tot ceea ce fac, toate vietăţile caută ceva.

Dintre toate formele de viaţă, doar omului îi este dat să-şi poată înţelege scopul acestei permanente căutări. Orice fiinţă înzestrată cu viaţă caută în mod instinctiv fericirea şi se fereşte pe cît îi stă în puteri de suferinţă.

Plantele răsar la lumină şi se ofilesc în întuneric.

Animalele caută căldură cînd le e frig şi răcoarea cînd le e cald.

Toate fiinţele umane, indiferent dacă conştientizează ori nu acest lucru, caută cît mai multă fericire şi fac totul pentru a evita suferinţa. Majoritatea oamenilor cred că fericirea poate fi găsită în afară, depinzînd de factori exteriori.

Numeroase obiecte sau fiinţe acţionează într-adevăr ca nişte condiţii producătoare de fericire sau suferinţă. Dar principala cauză a fericirii sau suferinţei se găseşte în noi.

Cînd manifestăm egoism, zgîrcenie, ură, mînie, orgoliu, gelozie, nu mai facem loc nici unui strop de fericire. Atunci, toate condiţiile exterioare, chiar şi cele mai favorabile în aparenţă, ne devin ostile. Dar atunci cînd sîntem bine dispuşi şi manifestăm satisfacţie, mulţumire, generozitate, răbdare, compasiune, înţelepciune, chiar şi factorii care ni se împotrivesc se transformă în agenţi favorabili şi devin surse de bucurii pentru noi şi pentru cei din jurul nostru.

Pentru aceasta, este necesar să declanşăm în noi un proces de transformare pozitivă observînd cele mai profunde cauze ale fericirii şi suferinţei.

Toate imperfecţiunile nu fac parte integrantă din noi, aşa că este posibil să le eliminăm în întregime, dezvoltînd în acelaşi timp şi calităţi dătătoare de bucurii nelimitate prin utilizarea unor metode potrivite. Dar pentru aceasta este important să înţelegem cauzele arhetipale ale suferinţei.

Suferinţa poate fi clasificată în trei nivele distincte.

Primul nivel este cel obişnuit, durerea fizică ori morală pe care o resimte oricine în mod direct.

Cîteodată această suferinţă pare să se uşureze sau să dispară, ca de exemplu însănătoşirea după un tratament medical. Totuşi medicamentele au efecte secundare şi pot genera alte şi alte tulburări generatoare de alte boli. Nu putem scăpa în totalitate de acest tip de afecţiuni în acest mod, folosind remedii exterioare.

Permanent sîntem atacaţi de aceste suferinţe, iar răgazurile sînt cel mult provizorii. Mai mult, chiar dacă trupul este liniştit şi nu ne face probleme, mintea este într-o continuă agitaţie şi ceea ce o torturează este de mii de ori mai greu de suportat decît metehnele corpului fizic.

Putem suferi de foame ori de sete. Dacă avem ce mînca, putem suferi că nu ne plac alimentele, că nu avem bani să ne cumpărăm o prăjitură, sau icre negre. Sătui fiind, putem suferi că nu avem o maşină şi trebuie să mergem pe jos la servici. Acolo putem suferi că nu sîntem apreciaţi la adevărata noastră valoare.

Tînjim după un salar mai mare, după un trai din ce în ce mai decent. Putem avea de toate, şi casă, şi maşină, dar putem suferi că sîntem singuri. Putem suferi că o anumită fiinţă nu ne iubeşte.

Găsim cu mult prea multă uşurinţă numeroase motive pentru a suferi, de parcă le-am căuta cu lumînarea. Şi din păcate chiar le căutăm, fără să ştim.

Un alt registru de cauze al suferinţelor provin din dispariţia motivelor care au dus la fericire. Am cîştigat la Loto o sumă importantă, ne-am bucurat, dar un hoţ ne-a furat întreaga avere. Am găsit o slujbă bună, care ne convenea, dar firma respectivă a dat faliment. Ne-am căsătorit cu o fiinţă superbă, dar ea s-a îndrăgostit de altcineva şi ne-a părăsit.

Al doilea nivel al suferinţei provine din schimbare.

Nu tot ce este agreabil constituie o fericire durabilă, permanentă. Se apropie vacanţa şi fremătăm de bucurie că în curînd vom ajunge la mare.

Acolo, cîteva zile e minunat, dar treptat începem să observăm că nu avem destul soare ca să ne bronzăm, sau, din contră, că ne-am ars pentru că am stat prea mult la plajă.

Începem să ne deranjeze că e prea aglomerat, că e prea gălăgie şi nu ne putem odihni, Parcă era mai bine să mergem la munte. Dar şi acolo găsim rapid motive pentru a nu fi fericiţi, aşa cum credeam că vom fi.

Experienţele noastre plăcute ar fi o fericire adevărată dacă ne-am putea bucura de ele la nesfîrşit, fără ca acestea să se degradeze nici un moment.

De multe ori, fericirea degenerează în suferinţă. Dacă ar fi fost o fericire adevărată, ar fi trebuit să crească în timp, producîndu-ne satisfacţii din ce în ce mai mari. Dar se întîmplă exact invers.

Acelaşi lucru se întîmplă şi cu banii, cu poziţia socială, cu un partener atrăgător. Atîta vreme cît nu le posedăm, le considerăm adevărate fericiri. Dar abia le-am obţinut, că după primele clipe de plăcere, lucrurile nu merg chiar cum am dori, şi suferinţa reapare.

Toate eforturile noastre au avut drept scop realizarea unei împliniri care ni se pare că de fapt nu există. Ceea ce consideram ca fericire, de fapt era tot suferinţă.

Al treilea nivel de suferinţă este cel mai greu de sesizat, pînă nu înţelegem profund că însăşi personalitatea noastră, prin elementele ei constitutive, produce suferinţa.

Să presupunem că avem o rană la un braţ. Ne doare. Putem să suflăm asupra ei sau să ne ungem cu ceva, ca să ne treacă durerea.

După ce efectul anestezic trece, ne doare iar. Dacă ne lovim din greşeală, durerea reapare mai intensă. Acestea sînt cele două niveluri ale suferinţei descrise anterior.

Fără o acţiune exterioară, nici nu ne doare, nici nu ne produce plăcere, nu simţim nimic, deşi rana există.

De fapt, chiar prin căutarea fericirii în afara noastră, noi declanşăm mecanismele producerii suferinţei viitoare.

Oricare ar fi forma sau originea suferinţei, soluţia pe care o vom găsi va fi determinată de atitudinea pe care o avem faţă de ea1.

O atitudine curentă în faţa încercărilor este evitarea riscului apariţiei suferinţei prin abordarea plină de laşitate a vieţuirii călduţe dar sigure, uitînd că acela care nu riscă nimic, nu face nimic, nu are nimic, este un nimeni şi devine un nimic; poate că scapă de supărare şi suferinţă, dar nici nu poate învăţa nimic, nu simte nimic, nu se poate transforma, nu poate evolua, nu poate iubi şi nici nu trăieşte” (Leo F. Buscaglia).

Mai găsesc important şi ceea ce remarca Thomas Merton: „Adevărul pe care majoritatea oamenilor nu îl înţelege decît cînd e prea tîrziu este că, cu cît încerci să eviţi suferinţa, cu atît suferi mai tare deoarece din ce în ce mai multe lucruri mărunte te torturează proporţional cu teama de a nu fi rănit”

Oricît de greu ar părea de crezut, suferinţa are şi părţi bune. Durerea nu e rea decît dacă o lăsăm să pună stăpînire pe noi (George Eliot).

Cînd suferim, sîntem gata să facem aproape orice. Suferinţa ne împinge să căutăm o cale de ieşire. În faţa suferinţei, sîntem forţaţi să acţionăm2.

Deşi durerea nu ne poate în nici un caz bucura, suferinţa ne poate apropia de sursa vieţii3.

Înţelegerea suferinţei4 poate trezi în noi compasiunea, ne poate face mai buni sau ne poate înrăi, demarînd o avalanşă de noi suferinţe. Doar de noi depinde aceasta, de atitudinea noastră lăuntrică.

Prostul suferă şi în Rai, pe cînd înţeleptul se bucură şi în iad: „Puteţi să mă aruncaţi chiar şi în infern, dar nu veţi putea distruge Paradisul din mine”.

Haideţi să jucăm un joc. Ne alegem o zi şi ne propunem ca, orice s-ar întîmpla, să nu suferim deloc în acea zi. Să căutăm cu atenţie înlăuntrul nostru şi să eliminăm orice tendinţă către tristeţe, supărare, disconfort, îndoială, adică orice ne-ar „strica” ziua.

Să ne întrebăm în fiecare clipă dacă merită într-adevăr să ne supărăm pe cineva, dacă e într-adevăr folositor să ne enervăm, să ne lăsăm momiţi de lucrurile sau fiinţele care încearcă să ne fure fericirea, împiedicîndu-ne să ne vindecăm de suferinţă.

Iar la sfîrşitul unei astfel de zile perfecte, vom ajunge să ne întrebăm: „Oare de ce n-am făcut-o pînă acuma? Nu e uşor, dar e atît de bine!”

Cu siguranţă că veţi dori să repetaţi cît de des această experienţă miraculoasă care demonstrează că fericirea e doar în noi şi că trebuie doar să fim centraţi în Sinele nostru pentru a scăpa de orice suferinţă.

Am fost creaţi cu bucurie şi în bucurie ar trebui mereu să fim. Doar astfel ne putem îndeplini datoria pentru faptul că existăm. Aşa ne împlinim menirea de a fi. Ignorarea acestui adevăr este singura cauză a suferinţei.

***

Note

  1. Cînd eşti afectat de ceva exterior, durerea nu se datorează acelui lucru, ci modului în care îl percepi, iar acesta e ceva ce poţi controla – Marc Aureliu

  2. Nu se poate bate palma cu pumnul strîns. (Golda Meir)

  3. Durerea este spargerea învelişului care întunecă înţelegerea – Kahlil Gibran

  4. Înţelepciunea nu e altceva decît durere vindecată – Robert Gary Lee

Ghiocel Balan

sursa: aici

Reclame

Imagine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Social

BAZINUL JIJIOAREI

"Problemele pe care omul le-a creat, tot omul le poate rezolva" (John Kennedy)

Poteci Însorite

Munte, Excursii, Drumeții, Faună și Floră, Sfaturi Utile, MTB, Orașe și Sate

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

condimentepentruviata

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise." (Eleanor Roosevelt)

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Nicoleta Chirila

"Frica este ceea ce te oprește… curajul este cel care te face să continui."

Toate trec

... si toate vor fi amintiri!

La Gigel

La râma tăvălită

Crezi în Tine

Trăiește prezentul cu lecțiile învățate în trecut și cu un ochi aruncat în viitor!

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

ORIZONT ALTERNATIV

cultura, atitudine civica, informatie

peterlengyel

despre oameni si natura

EuGeniuZ's Blog

Enjoy the world!

%d blogeri au apreciat asta: