Pariul lui Pascal


tumblr_ktwrucmw3D1qa3op2o1_500.jpeg

„Dacă Dumnezeu există și sunt catolic, câștig viața veșnică, supunându-mă bisericii; dacă nu, nu am nimic de pierdut“. O frază din cea mai cunoscută scriere a lui Blaise Pascal, intitulată Les pensées (Cugetări); o colecţie de gânduri despre condiţia umană, suferinţă şi credinţă într-o „existenţă” menită a îndrepta dezordinea din Univers.

Într-o altă formulare: dacă crezi în Dumnezeu şi se dovedeşte că acesta nu există, nu vei fi pierdut nimic, dar dacă nu crezi şi se dovedeşte că există, vei fi exilat în Iad. Aşadar, după Pascal, este iresponsabil, ilogic din partea omului să nu creadă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu există pentru că este cel mai bun pariu. Deja patinăm pe gheaţă subţire, fie şi numai pentru că între verbele a credeşi a şti, niciodată nu putem pune semnul egal, iar dacă tot veni vorba, pariurile sunt un păcat.

Fiindcă vorbim despre un pariu, să vedem mai întâi termenii acestuia, variantele puse la dispoziţie de „agenţia de pariuri” a lui Pascal.

 

  1. Dacă crezi în Dumnezeu şi el exista, vei fi răsplătit cu viaţa veşnică în rai – un câştig infinit.

  2. Dacă crezi în Dumnezeu, dar acesta nu există, nu primeşti nimic, da’ nici nu pierzi.

  3. Dacă nu crezi în Dumnezeu, dar acesta există,  vei fi condamnat la caznele veşnice ale Iadului –  o pierdere infinită.

  4. Dacă nu crezi în Dumnezeu şi nici nu există, iarăşi nu ai vreun folos, exceptând faptul că ţi-ai trăit viaţa după cum ai crezut de cuviinţă, ai avut dreptate, însă cam atât; eşti tot în situaţia celui care a crezut în himere.

 

Prin urmare, ne şopteşte Pascal, este mai bine să crezi, întrucât poţi câştiga potul cel mare, decât să nu crezi, riscând astfel să pierzi totul. Duplicitară atitudine…

De la un matematician, cu importante contribuţii în eleborarea teoriei probabilităţilor, te-ai aştepta la mai puţine erori de logică elementară, aş zice. Totuşi, ţinând cont de epoca căreia îi aparţine, îi putem acorda circumstanţe atenuante. De ce nu, am putea suspecta că însuşi teoreticianul îşi pierduse credinţa, iar inventarea „pariului” avea drept unic scop reanimarea acesteia. Dracu’ ştie de ce şi mai ales la ce-i folosea această stratagemă, ba chiar mă întreb dacă chiar el o fi fost autorul.

Să discutăm despre greşelile de logică. Ni se sugerează că miza noastră ar fi zero, că nu pierdem nimic, dacă mizăm pe varianta subliminal indusă, aceea a credinţei fără cercetare prealabilă ori chiar mimată. Greşit, întotdeauna există o miză, altfel nu s-ar chema pariu; de altfel, cum spunem cu altă ocazie, nimic nu-i „moca”. În cazul nostru, miza e chiar pariorul însuşi, care deşi este încredinţat că nu are ce pierde, îşi va irosi propria viaţa impunându-şi un mod de trai neconform sinelui său, doar de dragul ipoteticului câştig. De asemenea, pierdut este şi timpul alocat rugăciunilor şi altor activităţi ce ţin de dovedirea credinţei; timp preţios, care altfel ar fi fost folosit în scopuri mai bune, chiar profitabile. Totodată, ni se dă de înţeles că şansele sunt egale. Nimic mai neadevărat! Probabilitatea existenţei entităţii divine tinde spre zero, practic e nulă. De dragul discuţiei, putem să presupunem că e doar puţin probabilă, însă atunci ne lovim de o problemă de „semantică”; care Dumnezeu? Sunt atât de mulţi! Ah, uitasem, e vorba despre cel catolic. Bun… Case closed! Deja s-a deturnat sensul credinţei într-unul singur. Ne putem opri.

Ar mai fi ceva, cât de fraier tre’ să fie dumnezeul acela care se lasă păcălit de un muritor de rând (propria sa creaţie, dacă luăm de bună teoria creaţionistă), care poate, ba chiar i se dă libertatea, să-şi afirme credinţa, să parieze, cu toate că n-are nici cea mai mică legătură cu traiul onest şi moral propovăduit în numele Domnului. Puşcăriile gem de criminali – de la cei mai mărunţi, până la ucigaşi în serie – care susţin că sunt credincioşi. Da’, cum se mai spune în popor, încurcate sunt căile divinului, primul om căruia i s-a permis accesul în Împărăţie a fost un tâlhar. Pe de altă parte, mi-e greu să cred că ipotecul Dumnezeu – un etalon al dreptăţii, moralei şi bunătăţii – şi-ar dori prin preajmă pariori mincinoşi, a căror credinţă se bazează pe obţinerea mântuirii, recte a unui câştig după moarte. Parcă jocurile de noroc se află sub administraţia diavolească, deci ale Dracului.

Întrebarea de 333 de puncte este dacă există printre noi jucători capabili să parieze totul sau pe nimic. Încă ceva, discutăm despre un pariu „pe neve”; în plus, nu se admite aurita cale de mijloc; e albă sau e neagră. Mda, cam grea decizie, aş putea să adaug încă o condiţie, însă atunci întrebarea ar deveni de 666 de puncte, iar jucătorii (oricât de doritori de adrenalină ar fi) ar zice pas, fiindcă nimeni nu joacă zaruri cu Dracu’.

Sursa: Memoriile unui drac

Imagine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Social

Crambe tataria

Democraţia e plantă plăpândă. N-o striviţi! Ajutaţi-o să înflorească.

Poteci Însorite

Munte, Excursii, Drumeții, Faună și Floră, Sfaturi Utile, MTB, Orașe și Sate

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

condimentepentruviata

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise." (Eleanor Roosevelt)

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Nicoleta Chirila

"Frica este ceea ce te oprește… curajul este cel care te face să continui."

Toate trec

... si toate vor fi amintiri!

Crezi în Tine

Trăiește prezentul cu lecțiile învățate în trecut și cu un ochi aruncat în viitor!

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

ORIZONT ALTERNATIV

cultura, atitudine civica, informatie

peterlengyel

despre oameni si natura

EuGeniuZ's Blog

Enjoy the world!

%d blogeri au apreciat asta: