Imi amintesc,


Îmi amintesc de săruturi furate, de îmbrățișări pătimașe, de priviri drăgălașe, de atingeri timide.
Îmi amintesc de cuvinte nerostite și de cuvinte care au rănit, care m-au rănit.
Îmi amintesc de iubiri pe care le credeam eterne, dar care au durat dureros de puțin.
Îmi amintesc de emoții, de furii, de gelozii, de certuri, de împăcări, de tachinări.
Îmi amintesc de speranțe, de vise și de promisiuni.
Îmi amintesc de nopți de nesomn, de zile inundate de lacrimi și de după-amieze încălzite de zâmbete.
Îmi amintesc de schimbări, de refuzuri, de acceptări.
Îmi amintesc de prieteni care au dispărut și de oameni care m-au mințit.
Îmi amintesc de sâmbete leneșe și duminici și mai leneșe.
Îmi amintesc de brațe puternice în care mă simțeam în siguranță.
Îmi amintesc de ochi care tăceau, dar îmi spuneau totul.
Îmi amintesc de regrete, de nemulțumiri, de nepăsări.

Îmi amintesc un copil timid și naiv.
Îmi amintesc că azi e ieri și mâine e azi și nu e timp de pierdut.

Amintiri… un suflet plin de amintiri!

Iustina T. ©

Zambete sincere


Atunci când sufletul tău e împăcat poți zâmbi cu adevărat. Poți dărui oricui zâmbete, nenumărate zâmbete. Pentru că atunci când fericirea ți-a bătut la ușă iar tu i-ai deschis-o larg și i-ai întins brațele, nu mai ești zgârcit la zâmbete… îi zâmbești vânzătoarei de la magazinul din colț, care azi s-a trezit cu fața la cearșaf, îi zâmbești omului care trece pe lângă tine și pare grăbit și nervos, îi zâmbești imaginar celui care este motivul fericirii tale, îți zâmbești ție, îți zâmbești din toată inima.
Când ești fericit, fiecare dimineață e o binecuvântare. Zâmbești înainte de culcare, zâmbești când dormi, zâmbești când te trezești.

Nu mai vreau zâmbete false. M-au obosit zâmbetele forțate, triste, dureroase. Așa că mă îmbrac doar în zâmbete sincere în zilele în care am motive să o fac.
De ce să zâmbesc în loc să plâng atunci când simt nevoia să plâng?
De ce să îmi ascund suferința doar ca să păstrez aparențele? Și dacă sunt expusă, ce? Și dacă unii profită de slăbiciunea mea, ce? Au făcut-o oricum de nenumărate ori. Și încă supraviețuiesc…

Zâmbesc când sunt fericită și plâng atunci când sunt tristă. Nu mă mai ascund. Nu mai are sens. Am început să nu mai deosebesc zâmbetele sincere de zâmbetele false. Aici s-a ajuns. Ne ascundem toți, unii de alții, uitând să ne cunoaștem cu adevărat. Ne străduim atât de tare să păstrăm o imagine în fața celorlalți încât uităm cine suntem cu adevărat și ajungem să nu ne mai recunoaștem, să nu ne mai găsim.

Am uitat să dăruim chiar și lucrurile care nu ne costă nimic. Am uitat sau nu mai vrem să o facem.
Propun să căutăm în sufletul nostru zâmbetele sincere, calde și să le zâmbim oamenilor mai des, mai cu drag, mai din inimă. Și foarte important, să facem asta doar atunci când vine din tot sufletul! Altfel, gestul nu are nici o valoare!

Stare

Nu, nu mai am rabdare…


Nu mai am răbdare. Mi s-a epuizat stocul de răbdare.
Am așteptat cu răbdare un telefon, o scrisoare, un mesaj. De multe ori, nu le-am primit.
Am așteptat cu răbdare oameni, am așteptat cuvinte, am așteptat fapte. De multe ori, nu au venit.
Am așteptat cu răbdare să-mi curgă toate lacrimile pe care aveam să le plâng. De multe ori, m-au pustiit.
Am așteptat cu răbdare schimbări, am așteptat să mi se împlinească vise și-am așteptat minuni. De multe ori, m-au lăsat așa, așteptând.
Am așteptat cu răbdare ca timpul să îmi vindece sufletul sugrumat de durere, am așteptat să mi-l strângă la piept și să-l mângâie. De multe ori, a întârziat.
Am așteptat cu răbdare prietenie, dragoste, înțelegere. De multe ori, mi-au fugit prea repede din brațe.
Am așteptat. Am tot așteptat. Cu răbdare, cu nerăbdare, cu ochii la geam, cu mâna pe telefon, cu gândul departe.

Eu am așteptat. Dar nu am fost așteptată. Nu cu răbdare.
Iar timpul… timpul m-a păcălit cel mai adesea. Nu i-a păsat de nimic. Nici de lacrimi, nici de așteptări, nici de speranțe. El nu m-a așteptat niciodată, iar eu m-am agățat mereu de el.

Nu, nu mai am răbdare.
Am plecat în căutarea fericirii. Eu nu mai am răbdare să o aștept pe ea.
Și nici timpul nu are răbdare cu mine. Niciodată n-a avut.

Iustina T. ©

Puțini oameni știu


Puțini oameni știu câte lacrimi am ascuns în spatele zâmbetelor calde pe care le-am oferit întotdeauna din toată inima.
Puțini oameni știu de câte ori mi-am pierdut speranța și cât m-am luptat ca să o găsesc iarăși.
Puțini oameni știu de câte ori mi-a fost pustiită inima. De câte ori abandonată, de câte ori rănită.
Puțini oameni știu cât și cum și pe cine am iubit cu adevărat.
Puțini oameni știu cât de vinovată m-am simțit uneori și cât de greu mi-a fost să iau anumite decizii.
Puțini oameni știu câte vise mi-am risipit pentru că nu am luptat pentru ele.
Puțini oameni știu câtă durere s-a aflat uneori pierdută printre câteva cuvinte.
Puțini oameni știu dorul meu. Puțini oameni știu că singurătatea mă copleșește uneori.
Puțini oameni știu cât de obosită sufletește mă simt în unele momente.
Puțini oameni știu ce gânduri am înainte să adorm sau atunci când mă trezesc.
Puțini oameni știu câtă prietenie și dragoste pot să ofer atunci când un prieten are nevoie de mine.

Puțini oameni știu toate astea pentru că puțini sunt cei pe care i-a interesat.
Puțini cei care au întrebat și puțini cei care au așteptat și răspunsul.
Puțini cei care și-au făcut timp și puțini cei cărora le-a păsat.
Puțini cei care au ascultat cu toată atenția.
Sunt puțini, dar afecțiunea mea pentru ei e invers proporțională cu numărul lor!

oameni știu câte lacrimi am ascuns în spatele zâmbetelor calde pe care le-am oferit întotdeauna din toată inima.
Puțini oameni știu de câte ori mi-am pierdut speranța și cât m-am luptat ca să o găsesc iarăși.
Puțini oameni știu de câte ori mi-a fost pustiită inima. De câte ori abandonată, de câte ori rănită.
Puțini oameni știu cât și cum și pe cine am iubit cu adevărat.
Puțini oameni știu cât de vinovată m-am simțit uneori și cât de greu mi-a fost să iau anumite decizii.
Puțini oameni știu câte vise mi-am risipit pentru că nu am luptat pentru ele.
Puțini oameni știu câtă durere s-a aflat uneori pierdută printre câteva cuvinte.
Puțini oameni știu dorul meu. Puțini oameni știu că singurătatea mă copleșește uneori.
Puțini oameni știu cât de obosită sufletește mă simt în unele momente.
Puțini oameni știu ce gânduri am înainte să adorm sau atunci când mă trezesc.
Puțini oameni știu câtă prietenie și dragoste pot să ofer atunci când un prieten are nevoie de mine.

Puțini oameni știu toate astea pentru că puțini sunt cei pe care i-a interesat.
Puțini cei care au întrebat și puțini cei care au așteptat și răspunsul.
Puțini cei care și-au făcut timp și puțini cei cărora le-a păsat.
Puțini cei care au ascultat cu toată atenția.
Sunt puțini, dar afecțiunea mea pentru ei e invers proporțională cu numărul lor!

Iustina T.

Exista oameni…


Exista oameni care te ajuta sa te schimbi, din oricine, in cineva… Exista oameni a caror privire vede doar cine esti, cu adevarat si pe de-a-ntregul…
Exista oameni care, atunci cand iubesc, o fac desprinzandu-se cu totul de lume… Cu conditia ca in cealalta dimensiune sa fie doar… iubirea insasi…
Am auzit ca unii chiar simt cand sunt mangaiati de Dumnezeu si isi ridica ochii spre El chiar si atunci cand au fost crunt pedepsiti… Voiam sa cunosc un om care sa ma invete cum sa ma bucur de orice…
Exista oameni cu care realizezi o legatura extrasenzoriala, prin care ti se scurg in vene niste emotii atat de puternice incat intrii in panica… Te linistesti abia cand incepu sa le daruiesti, la randu-ti, mai departe…
Exista, stiu sigur, oameni care par atat de seriosi, incat putini isi dau seama ca atunci se afla in toiul jocului lor preferat… Jocul de-a fiinta sociala…
Exista oameni atat de buni, incat multi din jur se intrec in a le face rau…
Exista oameni care pot privi in gol la nesfarsit. Inauntrul lor insa, se intampla…viata, cu toate ale ei…
Exista oameni care te invata drumul inapoi spre tine… ”

Mihaela Radulescu

Previous Older Entries Next Newer Entries

Social

Crambe tataria

Democraţia e plantă plăpândă. N-o striviţi! Ajutaţi-o să înflorească.

Poteci Însorite

Munte, Excursii, Drumeții, Faună și Floră, Sfaturi Utile, MTB, Orașe și Sate

Ioan Stoenică - pe potecile vieții

Fotografii si jurnale cu munti si/de sentimente. Povesti de trezit adultii.

condimentepentruviata

"Viitorul apartine celor ce cred in frumusetea propriilor vise." (Eleanor Roosevelt)

Blogul Buceginatura2000

Blog despre munte, turism si cultura

Nicoleta Chirila

"Frica este ceea ce te oprește… curajul este cel care te face să continui."

Toate trec

... si toate vor fi amintiri!

Crezi în Tine

Trăiește prezentul cu lecțiile învățate în trecut și cu un ochi aruncat în viitor!

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

ORIZONT ALTERNATIV

cultura, atitudine civica, informatie

peterlengyel

despre oameni si natura

EuGeniuZ's Blog

Enjoy the world!

%d blogeri au apreciat asta: